luni, 10 iulie 2017

Eu plecam,tu rămâneai


Eu ,plecam impasibil către alte zări, tu rămâneai întorcând spatele,făcând pe îmbufnata.  Tot tu! Te uram și te iubeam,te doream, de fapt plecam sa nu vezi cat de excitat eram. Și  durea. Că trebuia să plec,să las totul în urmă .
Rămânea în urma mea pictura pe perete. Rămâneau în urma trăiri și dorințe ce nu fuseseră nicicând exprimate,dorinte închise cu lacate grele în străfundurile inimii. Adânc, tot mai adânc...

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

În lume...singur,fara de lume!


În noaptea aceea plecaseși în graba,obosit de singurătatea lui.Te jucasesi cumva cu mintea lui,dar te prinsese. Alambicate vieți îți fuseseră povestite în timp record și începusei sa încurci personajele.
Pe drum,rumegai convorbirea retraind pasaje întregi, lăsându-te  la voia taximetristului care nu prea știa drumul.
Povestea lui semăna cu povestea ta,trăiri intense,minciuni,dorințe, eșecuri.

Tocmai de aceea tu încercasei sa fugi, fulgii de nea lovindu-ți obrazul,biciuindu-ți fața. Simțeai atracție, simteai sa fugi...în munca ta,din viata ta...

vineri, 6 februarie 2015

Poetul,leul si vanitatea

Undeva,aproape,tare aproape intr-un oras cunoscut traia un poet. Sedea pe o insula in mijlocul marelui oras. Sedea la masa cu Vanitatea lui. Manca fructe,banale fructe pe care Vanitatea i le descria in cuvinte frumos colorate:
- Uite ce fruct exotic pe masa! Curbura liniei lui frumos desenata si culoarea lui galben auriu,mirosul lui ce umple incaperea ca o catifea moale...
-E o banala banana,ii raspundea Poetul plictisit. Vorbeste mai bine despre scrisul meu,te rog!
-O,cuvintele tale nu au pereche in lumea asta. Sunt mai frumoase si mai cuprinzatoare de intelesuri cu mult deasupra acestei insule cu o singura incapere.
- Mai spune te rog...
-Sunt mai presus de toate bogatiile lumii si nu este altul mai bun decat tine in descrieri. Cuvintele tale sapa adanc in mintea oamenilor si raman acolo mult timp dupa aceea...esti citat peste tot,in toate revistele literare,aducandu-ti elogii si multumiri depline.
-Mi-ar placea sa ii aud si pe altii vorbind asa de mieros,spuse el. De pilda as vrea sa aud ce spune Leul.
Leul isi facu aparitia racnind infometat dar se panica vazand ca pe masa erau doar fructe.
-M-ai chemat. Pot sti oare ce te face sa ma chemi?
-Da,vreau sa stiu ce parere ai despre poezia mea. Sincer.
-Cuvintele tale plagiate se spune ca se cheama poezie?Imi pasa prea putin de asta,imi este foame,vezi bine ca imbatranesc si nu mai pot sa imi procur singur hrana. Nevestei mele nu ii pasa,isi face vacantele pe vase de croaziera...
-Frumoasa ta sotie e mai tanara cu mult si se plictisea pe aici,incerca sa spuna Vanitatea. Dar tu esti puternic si destoinic,continua aceasta mieros...
-Lasa asta,taci. Pacat ca esti doar o inchipuire. Nu esti buna de nimic,nici macar de mancat. Nu pot ingurgita un fum inchipuit...
-Poezia mea de dragoste...incerca sa spuna Poetul...
-Taci si tu cu poezia ta cu tot. Pana si acolo numai vegetale gasesti. Imi vorbesti mie de ochii verzi ca salata de primavara si de buzele ca fraga. Baga si tu niste carne ceva...
-E mai poetic sa compari iubirea cu natura,iar natura e vegetala,nu?
-Mai poetic o fi,dar mie nu imi potoleste foamea,spuse Leul. Mai bine te mananc pe tine. Esti cam atos,dar,tot e mai bine decat nimic.
-Nu poti face asta,eu sunt Poetul!
-Da,da,ca tine sunt sute pe lumea asta.Romanul s-a nascut poet,dar leul nicidecum flamand. Iar criticii se vor bucura auzind asta. Sunt multi care nu te inghit dar se prefac interesati de scrierile tale nesuferite. Cine crezi ca te mai citeste?

Zicand acestea,se napusti asupra lui si il manca dintr-o inghititura.
Scuipa poezia si se duse sa doarma de amiaza.
Vanitatea se retrasese la timp din calea lui,ratacind pe insula acum pustie din marele oras atat de apropiat. Ratacea ca un fir de catifea moale...

miercuri, 4 februarie 2015

Prea trist si mult prea tarziu!

Am chef sa scriu. Imi vine in minte ceva,incerc sa il ancorez in minte, dar ma iau cu cotidienele si uit. Sa credeti voi...nu inca,nu a venit prea bunul meu Alti. Nu inca,poate va veni mult prea tarziu cand voi fi fost mult prea trist de atata singuratate in doi!
Oho,asta era! Singuratatea in doi. Mereu impreuna dar cel mai adesea separati in ganduri. Fiecare cu ale sale,ganduri,neimpliniri,frustrari.
Cineva,voia sa aiba un copil. Prea tarziu insa,nici cariera ,nici varsta nu prea ii mai permitea asta. Voia insa sa isi multumeasca inaintasii,dupa modelul cine nu sadeste un pom si nu face un copil...
Prea tarziu pe...era cat pe ce sa invoc murdaria intunecata. Nu mi-as dori niciodata sa ii multumesc pe cei din jur,fie ei si parintii. Sau,nu i-as multumi asa,si nici nu m-as baga intr-o astfel de ecuatie complicata. Pomul ca pomul,si daca nu il uzi tu,se gaseste cineva,vecinul,ploaia...dar un copil?
Am uneori senzatia ca pentru unii copilul este un moft,abandonat pe presul unor cuvinte cu b- bunici,bone...si pare sa fie doar un trend sa ii asiguri un trai,dupa parerea ta decent,uitand sa ii asiguri minima ta prezenta. Hei,atentie,copilul tau creste,unde esti,nu il observi?  Imi vine in minte mama unui copil care se juca in parc.Era foarte atenta,nu la copil ci la ifon. Daca se juca,de ce sa nu se dea si ea un pic pe telefon?
Trecem prin viata copiilor nostri mult prea repede si uneori este prea tarziu sa mai indreptam greselile si e trist. Mult prea trist.

duminică, 28 septembrie 2014

Capra

Capra

Capra vecinilor sa faca galci si sa se duca.Sa vada si ei cum e sa nu ai cu ce sa mergi la veterinar,ca lapte cucu,nu mai este in camara,lipsind moneda de schimb.Mai degraba sa nu aiba voce,sa nu aiba drept la replica.
Ce minte diabolica trebuie sa ai sa mai gandesti asa in ziua de azi...sau mai degraba ce lipsa cumplita trebuie sa fire acolo in cap. Vid!
Ma si amuz cand ma gandesc cum oameni in toata firea se cramponeaza de gesturi infime facute de varii personaje.Gandesc,asa in sinea mea,cel mai bun lucru ar fi sa treci mai departe cu un zambet,ingnorand . Desigur,asta va durea tare!

Prostia nu va trece niciodata cu apa rece,nici daca este cea mai plata apa premiata.
Spunea cineva intelept ca"cel mai destept cedeaza".Cine era s-a uitat de mult,doar vorba a ramas.Si uneori desi o stim foarte bine,punerea in practica este mai grea.Si asta datorita unei incrancenari absurde de care ne cramponam de cele mai multe ori.

Si de buna seama capra, fie ea si virtuala,nu are nicio vina si nici nu are puterea sa ne faca mai buni,mai intelepti.Ramanem asa cum ne-a lasat mama noastra,acum chiar nu imi dau seama daca cea biologica sau mama natura. Ca e tare greu cu metafizica asta pe care nu o poti folosi in fata plebei,ca ea nu intelege fineturi d'astea. Metafizica nu plebea e cu intelesul.Nu cerceta,ia ca atare si continua sa improsti cu venin,e mai usor,creierul iti ramane si el liber desi figura se schimonoseste intr-o grimasa ridicola,aproape hilara si fara sens in momentele alea.
Si...unii te ocolesc,altii te coplesesc,iar tu habar nu ai unde te afli de cele mai multe ori.Sau poate mai grav,te transformi in ceea ce nu esti si ajungi sa crezi si tu ce spui.
Si apa trece,pietrele raman...capra ramanand sa pasca iarba ei ipotetica,multumind ca e bagata in seama.

Pisica si roua



Pisica si roua!

Intr-o dupamasa de iarna,pisica mica si jucasa avea un gand. Avea nevoie de confirmari.Ii trebuiau argumente si se framanta de zor.
Se intreba de ceva vreme unde s-o fi ascuns roua pe care calca asta vara dimineata devreme cand iesea sa isi ia laptele de la vacuta din poiata.Impropriu spus sa isi ia,caci mai degraba i se dadea.Stapana ii punea cate un strop de lapte vin castron dupa ce o mulgea pe Lady Sabina. Ciudat nume mai avea si cornuta aia de care se speria ori de cate ori voia sa manance cate o musca,asa de fan,ca delicatete.De fapt,se speriau una de alta si asta pentru ca erau firi atat de diferite,una mult prea imensa pentru gustul celeilalte,cealalta uitandu-se de sus cu superioritatea ce ti- o da marimea.
Dar sa nu deviem de la subiect,prea multa bananaiala pentru un mult prea neinsemnat si marunt lucru ca prieteniea dintre ele.Era mult prea frig,nu mai iesea din casa de multe luni si aproape ca uitase culoarea ochilor bovini ai prietenei sale.Nu uitase insa minunata senzatie ce o infiora de placere cand calca prin iarba uda.Nu stiuse ce se intampla pana intr-o dimineata cand il auzi pe Rontaila rostind artagos catre Lord Blackie ca nu poate suferi roua aia uda.Se plangea ca va face reumatism daca va mai tine mult si ca ii va mucegai morcovii.Si ca nu va mai putea scrie poeme fara morcovi.Lord Blackie ii raspundea arar cu un latrat plictisit,parca vrand sa spuna ca nu ii pasa.Ea insa,nu putea sa polemizeze cu Rontaila,ii lipseau argumentele si se credea mult mai scolita,in fond ei ii placea roua,compusese o sinfonie pe tema asta.
Acum asculta cu incantare cum se impleteau cele doua sunete- cel al iernii si cel al simfoniei ei interpretata prin cateva toarceri lenese.Se uita cu ochii mijiti,pe geam.Peste tot vedea numai zapada alba si visa ca sub ea se ascudea draga sa roua.Plictisita isi muta coada ei maiestuoasa catre biblioteca din coltul camerei si cauta Laroussul despre roua. Atunci avu dovada negru pe alb- pe roua avea sa o mai vada la vara ce va urma,fie ca Rontaila va vrea sau nu.Adormi linistita la gura sobei.

Ciocolata cu aroma de venin




Prea plin imi este acum paharul,
veninul da pe afara,
la lasarea serii,la plecarea verii...
confirmandu-mi
nimicnicia si amarul multora.

si imi place ciocolata
ma topesc dupa ea,dar
sa nu aiba venin,pastreaza-l pentru tine,
sau,
mai bine pentru altii
care nu vor.

ciocolata,nu venin!