Facebook si noi!

De cand cu minunatia de retea de socializare mai sus amintita,am cam neglijat trecerea pe aici,am uitat cum e sa scrii,m-am rezumat doar la a posta activitatea mea ,la a pune pe Pagina de pictura,ceea ce printre picaturi mai lucram.


De scris,desi imi era dor,postez doar mici comentarii...

Ma gandesc acum ,la varsta maturitatii biologice,ca altfel nu se poate spune...la viata  asta uneori usoara,alteori dura...dar intotdeauna destul de generoasa.


Acum cativa ani,cand Ana mi-a aruncat asa intr-o doara ca ea ma vede peste ani facand altceva decat ce faceam atunci,am ras in sinea mea si am crezut ca nu e prea normala.Gandeam,ete inca o para...normala,atentie,nu e vorba de un fruct banal. Radeam eu,da nu era rasul meu...am bagat la cap.  Doi ani mai tarziu,intr-adevar ajungeam sa ma dedic unei cauze care m-a prins. Timid,am inceput ca voluntar,apoi angajat cu acte in regula,munca cu prunci atinsi in diverse feluri de spectrul autism.  Nu spun ca e greu nici ca este usor,dar oameni buni,traiesc in sfarsit,si daruiesc prin joaca cunostiintele mele.


Ma uit in urma,nu pot sa ma plang,am avut experiente de toate felurile,am iubit,am urat ca doar is om normal.  De cele mai multe ori m-am exprimat prin culoare...imi era mai simplu,si apoi fiecare poate avea sensul pe care si-l doreste,raspunsul cuvenit.